Primele Circumscripții Electorale Din Bucovina După Marea Unire (1919)
Monitorul Bucovinei Din 1919 Prezintă Circumscripțiile Electorale, Localitățile Arondate Și Primele Alegeri Parlamentare Din Bucovina
Unirea Bucovinei cu Regatul României nu s-a încheiat prin actul oficial care consfințea unirea lor. În realitate, a fost un proces de durată prin care se impunea armonizarea legislației și administrației, reîmpărțiri administrative, reforma învățământului și, bineînțeles, alegeri pentru desemnarea trimișilor bucovinenilor în parlamentul țării.
Astfel că, în 1919, au avut loc în Bucovina primele alegeri liberi sub jurisdicție românească.
Acest număr din Monitorul Bucovinei publicat la 6 Septemvrie 1919 este interesant prin faptul că prezintă toate circumscripțiile electorale din Bucovina, cu localitățile arondate, în care urma ca bucovinenii să-și poată exprima opțiunile politice. Alegerile urmau să se desfășoare în același an, pentru Adunarea Deputaților pe 5 Octombrie iar cele pentru Senat pe 10 Octombrie.
Acest document reprezintă o sursă istorică deosebit de valoroasă pentru cercetătorii istoriei Bucovinei, pentru pasionații de genealogie și pentru toți cei interesați de evoluția administrativă a regiunii după Marea Unire din 1918.
Pentru locuitorii orașului Siret și ai comunelor din împrejurimi, documentul are o importanță aparte. El permite identificarea localităților care făceau parte din Circumscripția Electorală Siret, oferind informații utile atât istoricilor, cât și celor care cercetează istoria propriilor familii. Mulți dintre cei care au locuit în această zonă au participat pentru prima dată la alegeri organizate conform legislației românești, marcând astfel începutul unei noi etape în viața politică și administrativă a Bucovinei.
Monitorul Bucovinei constituie astăzi una dintre cele mai importante surse documentare pentru înțelegerea transformărilor produse în perioada imediat următoare Unirii. În paginile sale sunt publicate acte oficiale, decizii administrative, regulamente și informații care ilustrează modul în care autoritățile au integrat Bucovina în structurile statului român.
Curioșii sunt invitați să deschidă documentul PDF spre a afla ce localități au fost arondate circumscripției electorale Siret sau pentru a descoperi în ce circumscripții au votat străbunicii lor.
„Articol realizat de Hierasus – Siret – Sereth”
Document transmis de: Hierasus – Siret – Sereth
Fișierul PDF a fost preluat de pe site-ul: www.bcucluj.ro
