Copilăria noastră

Totuși, doamna din imagine nu pare să fie proprietara casei, iar câinele din fotografie nu este, cel mai probabil, câinele „original”. Imaginea pare să fi fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale.

Dar povestea adevărată este cu atât mai frumoasă.

Câinele doamnei Cristian era un ciobănesc german, un „lup”, cum i se spunea pe atunci. Nu era un câine oarecare. Era cunoscut de copii și de oamenii mari deopotrivă, pentru că mergea singur la cumpărături, cu un coș în care avea banii și un bilețel cu ce trebuia cumpărat.

Mergea la măcelăria domnului Demușca, unde, după ce era citit biletul cu comanda, i se punea în coș pachetul cu produse și restul de bani. Apoi câinele pornea liniștit înapoi, ducând cumpărăturile la domiciliul stăpânei sale.

Era privit cu admirație de toți cei care îl vedeau. Pentru noi, copiii de atunci, era ceva aproape de necrezut. Un câine care știa unde să meargă, ce să ducă și cum să se întoarcă acasă.

Îmi amintesc că, într-o zi, a venit și la tatăl meu, care gestiona aprozarul din acea vreme. Era coadă la roșii, ca pe vremuri, dar câinele s-a băgat direct în față și a intrat după tejghea, spre amuzamentul celor care așteptau la rând.

Nimeni nu s-a supărat și nimeni nu a strigat la el. Toți îl cunoșteau.

Pentru Siretul acelor ani, câinele doamnei Cristian nu era doar un animal de companie. Era, fără îndoială, o mică personalitate a orașului.

O poveste simplă, dar plină de farmec, despre un timp în care oamenii, locurile și chiar animalele lăsau amintiri care rămân vii peste ani.